money.ro
ActualitateAlice Drăghici

NEWS ALERT: Liviu Dragnea a pierdut un județ întreg

Publicat la 12.10.2018, 14:22:22

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
NEWS ALERT: Liviu Dragnea a pierdut un județ întreg
Cei 66 de primari PSD din Dâmbovița, alături de conducerea Consiliului Județean au transmis vineri o scrisoare deschisă prin care își exprimă susținerea față de liderul organizației județene, Adrian Țuțuianu, cer din nou demisia lui Liviu Dragnea de la șefia PSD și spun că vor apela la toate mijloacele legale pentru a identifica acele persoane care au realizat sau care au dispus să se facă înregistrările din ședințele interne ale partidului, apărute zilele trecute în presă.   Scrisoarea a fost dată presei după ce informații pe surse arătau că Liviu Dragnea vrea excluderea lui Adrian Țuțuianu din partid și că intenționează să ceară acest lucru la următorul CExN al PSD, ședință care ar urma să aibă loc peste două săptămâni. Zilele trecute, o televiziune a difuzat mai multe înregistrări ale convorbirilor din ședințe ale PSD, în care liderul organizației Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, aducea critici dure partidului, pe care îl numește la un moment dat „partid de maimuțe” și califica Guvernul drept „o tragedie”. De asemenea, a lansat atacuri la adresa Olguței Vasilescu și a lui Claudiu Manda: „Fie prostul cât de prost, mintea vine după post” și a relatat îndemnul lui Paul Stănescu către sociali-democrați: „Băi ăștia care vreți cu Dragnea, luați-l de mână și mergeți cu el prin București. Dacă lumea vă primește bine, noi suntem niște idioți”.      

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite