Potrivit unor surse democrat-liberale participante la Colegiul Director al PDL, premierul Emil Boc ar fi cedat presiunilor exercitate de unii lideri democrat-liberali care au pledat pentru o remaniere guvernamentală care să vizeze şi nume grele, precum cele ale miniştrilor Blaga, Berceanu sau Videanu. Boc ar fi fost astfel de acord să includă pe lista remaniabililor pe ministrul Transporturilor Radu Berceanu, dar şi pe ministrul Economiei Adriean Videanu, o variantă fiind şi ca doar unul din cei doi să "cadă".
Mai mulţi lideri ai PDL au intrat în şedinţa Colegiului Director, care a început la 16.00, cu intenţia de a-i cere demisia ministrul Emil Boc, în condiţiile în care acesta a ignorat aşteptările parlamentarilor democrat-liberali, care au cerut insistent inclusiv remanierea unora dintre miniştrii din garda veche a PDL.
"Da, avem să-i reproşăm premierului faptul că a ignorat parlamentarii şi că a refuzat să-i remanieze pe grei ai partidului, precum Adriean Videanu sau Radu Berceanu", au precizat pentru NewsIn surse democrat-liberale.
NewsIN: Boc ar fi cedat presiunilor din PDL, fiind dispus să-i remanieze pe Berceanu şi Videanu
Publicat la 02.09.2010, 14:07:43
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
