NEWSIN: Finanţele vor modifica taxa auto prin OUG, în februarie-martie 2008, ca să evite Curtea de Justiţie
Publicat la 27.11.2007, 18:57:32
Finanţele se aşteaptă, potrivit informaţiilor primite de instituţie de la Bruxelles, ca România să intre în a doua etapă a procedurii de infringement (încălcarea tratatului), în urma discuţiilor care vor avea loc miercuri în Colegiul comisarilor europeni.
"Avizul motivat ("reasoned opinion", însemnând a doua etapă a procedurii, cea premergătoare acţionării în instanţă n.r.) va da o altă perioadă pentru alinierea taxei, de 60 până la 90 de zile. În această perioadă, va fi elaborat un proiect de modificare a taxei auto care să fie în concordanţă cu cerinţele Comisiei şi care va fi aprobat înainte de expirarea perioadei, în februarie-martie 2008", au precizat sursele citate.
Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, ar urma să aibă o discuţie, săptămâna viitoare, la Bruxelles, cu prilejul Ecofin, cu Laszlo Kovacs, comisarul pentru taxe, şi cu Durao Barroso, preşedintele Comisiei, în cadrul căreia să le prezinte intenţia României de a modifica taxa auto printr-un act normativ care să intre în vigoare de la 1 iulie 2008.
Deplasarea lui Vosganian la Bruxelles şi înaintarea termenului de 1 iulie 2008 au fost decise de ministru împreună cu premierul Tăriceanu, ca urmare a informaţiilor potrivit cărora Comisia ar putea trece la a doua etapă a procedurii împotriva României.
Surse din Comisia Europeană au declarat pentru NewsIn că forul comunitar va lua în discuţie, în această săptămână, taxa de înmatriculare auto aplicată de România, fiind posibilă deschiderea celei de-a doua etape a procedurii de infringement, etapă care precede acţionarea la Curtea Europeană de Justiţie.
A doua etapă constă în transmiterea unei scrisori de argumentaţie, "reasoned opinion", care conţine recomandări precise ale modului în care trebuie modificată taxa. Dacă nici în urma scrisorii de argumentaţie, România nu se conformează rigorilor europene în materie, Comisia ar urma să înainteze cazul Curţii Europene de Justiţie.
Taxa de primă înmatriculare auto a devenit, din luna martie, obiectul unei proceduri de încălcare a tratatului declanşată de Comisia Europeană.
CE apreciază că taxa de prima înmatriculare auto contravine articolului 90 din Tratatul de Aderare şi jurisprudenţei Curţii Europene. Principalele neajunsuri ale legislaţiei referitoare la taxa de înmatriculare auto, invocate de Comisia Europeană, sunt taxarea discriminatorie între maşinile la mâna a doua vândute de cetăţenii români şi cei din alte state membre UE, precum şi faptul că nivelul taxei depăşeşte valoarea reziduală sau de piaţă a maşinii în cazul celor foarte vechi.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
