"Decizia privind creşterea acizelor la combustibili cu data de 1 aprilie ar putea fi discutată în prima şedinţă de Guvern, unde se aşteaptă o prezentare a evoluţiei încasărilor pe luna martie din partea ministrului Gheorghe Pogea. Dacă încasările pe primele 25 de zile ale lunii martie vor fi mai mici decât se estima iniţial este posibil să decidem creşterea accizelor la benzină şi motorină începând cu luna aprilie", au precizat reprezentanţii Executivului, citaţi de Newsin.
Posibilitatea majorării accizelor la carburanţi a fost invocată recent de ministrul Gheorghe Pogea. El a precizat că nu exclude o creştere a nivelului accizelor la carburanţi în acest an, în cazul în care va fi nevoie de venituri mai mari la buget. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, in ianuarie, veniturile bugetului general consolidat au scazut cu 8,68% fata de cele din prima luna a anului trecut, la 13,8 miliarde lei, în timp ce în februarie, încasările au scazut cu 8%, la 12,7 miliarde de lei.
Adrian Negrescu, editor The Money Channel


