În debutul şedinţei de luni, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) scăzuse de peste două ori, la 984.400 lei (230.100 euro), comparativ cu nivelul consemnat la începutul şedinţei precedente, de 2,37 milioane lei (560.000 euro).
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 0,91%, până la 2.232,55 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 0,58%, până la 1.501,87 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 5,25%, până la 9.198,34 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, scădea cu 0,28%, până la 4.492,06 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, cobora cu 2,29%, până la 206,92 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, pierdea 1,11%, până la 326,44 puncte.
Bursele americane au încheiat şedinţa de vineri în coborâre accentuată. Astfel, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a scăzut cu 1,82%, până la 8.000,86 puncte, în timp ce indicele Nasdaq a pierdut 2,08%, ajungând la 1.476,42 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut 2,28%, la 825,88 puncte.
Acţiunile BRD SocGen (BRD) captaseră cea mai mare lichiditate din debutul şedinţei de luni, de 349.200 lei, iar preţul lor scădea cu 0,85%, până la 5,80 lei, în timp ce titlurile Băncii Transilvania (TLV) se depreciau cu 0,63%, până la cotaţia de 0,785 lei, în urma unor schimburi de 228.800 lei.
Titlurile Azomureş (AZO) se ieftineau cu 2,67%, până la preţul de 0,219 lei, pe o lichiditate de 119.500 lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni SIF Oltenia (SIF5) însumau 76.800 lei, iar titlurile se depreciau cu 4,19%, până la 0,412 lei.
Preţul titlurilor SIF Moldova (SIF2) scădea cu 5,1%, la 0,372 lei, pe fondul unor schimburi de 56.800 lei, iar acţiunile Petrom (SNP) captaseră o lichiditate de 42.500 lei şi se depreciau cu 1,19%, până la 0,166 lei.
Schimburile cu acţiuni Rompetrol Rafinare (RRC) totalizau 26.600 lei, iar titlurile se ieftineau cu 2,49%, până la 0,0235 lei, în timp ce acţiunile SIF Transilvania (SIF3) pierdeau 5,56%, ajungând la 0,221 lei, pe fondul unei lichidităţi de 19.400 lei.
Titlurile Transelectrica (TEL) se menţineau la 9,80 lei, pe o lichiditate de 18.800 lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni Erste Bank (EBS) însumau 15.600 lei, iar titlurile se scumpeau cu 2,08%, până la 49 lei.
SIF-urile pierdeau 1,06% în deschiderea primei şedinţe bursiere a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti a deschis nehotărât şedinţa de tranzacţionare de luni, cu variaţii nesemnificative ale indicilor, în schimb acţiunile societăţilor de investiţii financiare (SIF) se depreciau în medie cu 1,06%, potrivit evoluţiei indicelui de profil (BET-FI).
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 0,19%, până la 2.248,72 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 0,46%, până la 1.517,61 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 1,06%, până la 9.605,08 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 0,25%, până la 4.516,06 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, cobora cu 0,44%, până la 210,83 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, pierdea 0,31%, până la 329,09 puncte. (NewsIn)



