NewsIn: Oil Terminal va face parte din consorţiul oleoductului Constanţa-Trieste
Publicat la 04.05.2007, 18:22:23
Compania Oil Terminal va face parte din consorţiul statelor participante la realizarea oleoductului paneuropean Constanţa-Trieste, a declarat vineri pentru NewsIn, Mircea Taiss, şeful programelor de dezvoltare a companiei.
"Pe 3-4 iulie, se vor întâlni la sediul Oil Terminal din Constanţa reprezentanţii celor cinci state, participante la realizarea oleoductului paneuropean Constanţa-Trieste, pentru a întocmi şi semna actul constitutiv al companiei care va administra acest proiect", a declarat vineri pentru NewsIn Mircea Taiss, şeful programelor de dezvoltare a Oil Terminal. "Constanţa fiind punct de plecare, Oil Terminal a fost aleasă pentru a face parte din acest proiect", a continuat Mircea Taiss.
"Scopul proiectului este de a ocoli strâmtoarea Bosfor, prin care ar fi fost o influenţă a Turciei, ţară din afara Uniunii Europene, şi aprovizionarea ţărilor membre UE cu ţiţei nerusesc, în special din Kazahstan şi Azerbaidjan", a mai spus Taiss.
Costurile acestui proiect sunt prevăzute la aproximativ 3,5 miliarde euro. Lungimea totală a oleoductului este de circa 1.350 kilometri, din care 650 kilometri sunt pe teritoriul României. "Conducta Constanţa-Piteşti există deja, urmând a se construi restul şi moderniza actuala magistrală", a relatat şeful de dezvoltare al Oil Terminal. Oleoductul Constanţa-Trieste va face legătura cu oleoductul Transalpina, de la Trieste spre nordul Germaniei (Hamburg). Conducta paneuropeană va traversa România, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Italia.
Compania Oil Terminal operează cel mai mare terminal de ţiţei din sud estul Europei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
