NewsIn: Rompetrol se va lista in 2-3 ani, probabil la Bursa din Londra
Publicat la 30.05.2007, 12:33:40
Grupul Rompetrol se va lista în 2-3 ani, cel mai probabil la Bursa din Londra, potrivit agenţiei NewsIn. Totuşi, conducerea actuală intenţionează să îşi păstreze pachetul de control, a declarat, miercuri, preşedintele grupului, Dinu Patriciu.
În Rafinăria Petromidia s-au investit, de la preluare şi până la finele lui 2006, aproximativ 600 milioane de dolari, pentru ca să se poată ridica la standarde europene de calitate, a spus Patriciu. El a adăugat că Petromidia acoperă 28% din cifra de afaceri a Rompetrol.
Preşedintele Rompetrol a spus că doreşte să cumpere o rafinărie în Europa, adăugând că din Serbia şi până în Italia sunt de vânzare, în prezent, şapte rafinării. Potrivit lui Patriciu, în prezent, preţul unei rafinării poate fi calculat înmulţind 10-12.000 de dolari cu numărul de barilii de petrol, pe care aceasta îi poate rafina.
El a mai spus că Rompetrol vrea să fie o companie mediteraneană cu "cote de piaţă mici, dar semnificative" în toate ţările din acestă regiune.
Potrivit lui Patriciu, Rompetrol este interesată să preia benzinării particulare sau după caz să le ofere patronilor acestora francize sau parteneriate cu societatea petrolieră. "Acum, avem 250 de contracte de franciză şi 190 de staţii în parteneriat", a punctat şeful Rompetrol.
Grupul Rompetrol a înregistrat, în 2006, o cifră de afaceri consolidată de 5,65 miliarde de dolari, în creştere cu 135% faţă de 2005, în urma achiziţionării Dyneff, şi un profit operaţional de 164 milioane de dolari, identic cu cel din 2005.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
