Presedintele Consiliului Judetean Timis, Constantin Ostaficiuc a declarat ca judetul pierde 10% din punctaj pentru ca este considerat un judet dezvoltat, asa ca si proiectele primariilor au de suferit. “Punctajul este gandit absurd si nu s-a castigat nici unul din cele circa 30 de proiecte depuse pentru dezvoltarea rurala. Este deja o mica revolta in randul primarilor”, a declarat, luni, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele CJT, Constantin Ostaficiuc.
Potrivit sursei citate, comunele care au depus proiecte sunt slab dezvoltate si au nevoie de bani pentru a exista. “Proiectele sunt bune, grilele de punctaj mi se par absurde. Vreo 20 de comune din Timis nu sunt dezvoltate, au mereu nevoie de bani pentru a exista. O singura localitate a castigat bani pe aceste fonduri, Dudestii Noi, in toamna anului trecut. Speram sa reusim sa schimbam aceste criterii. Le-am spus primarilor sa isi retraga proiectele, sa le refaca si vom accesa la etapa din iunie”, a spus liderul administratiei judetene.
Vineri, primarii sunt chemati la sediul administratiei judetene sa se intalneasca cu parlamentarii de Timis, dar si cu ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu.
Suma acordata Romaniei prin acest fond a fost, pentru perioada 2007-2013, de 1,5 miliarde de euro. Proiectele depuse de cei mai multi primari s-a facut pentru masura 322, care se refera la renovarea si dezvoltarea satelor. Primarii au facut proiecte pentru alimentari cu apa, canalizare, reabilitarea scolilor si caminelor culturale. (NewsIn)


