Prim-ministrul a adăugat că„ tot în coaliţie, am decis şi introducerea lanţului scurt de aprovizionare, un sistem cu beneficii de ordin economic, social, de mediu şi de sănătate”.
„Mai precis, în acest circuit activitatea economică se desfăşoară în zona de producţie sau în vecinătatea acesteia şi se realizează prin mijloace ecologice şi sustenabile de producţie agroalimentară. Concret, prin această măsură vânzarea se va face de la un fermier la un consumator prin implicarea unui număr cât mai redus de intermediari. În plus, entităţile publice care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică (cantine şcolare, unităţi militare, cantine spitaliceşti etc.) vor achiziţiona alimente din vecinătate, conform unor reguli bine stabilite”, a concluzionat liderul PNL.



