Nicolas Sarkoyz, noul preşedinte al Franţei
Publicat la 07.05.2007, 07:19:17
Candidatul dreptei la preşedinţia Franţei, Nicolas Sarkozy, a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat duminică, 6 mai, 53,06% din voturi. Contracandidata socialistă, Segolene Royal a obţinut la rândul ei 46,94 din sufragii, în condiţiile în care prezenţa la vot s-a ridicat la aproape 85% din electorat.
Declaraţiile lui Sarkozy şi ale lui Royal de după anunţarea rezultatelor s-au înscris în discursul tipic al unei mari finale politice. Pe de o parte, preşedintele ales a lansat un mesaj de conciliere către o Franţă divizată de lupta electorală, iar pe de alta, Segolene Royal a spus că înfângerea este doar un început de drum pentru reformarea radicală a stângii franceze.
Prezenţa de 85,25% a fost un record, după alegerile din 1965. În campania electorală, conservatorul Sarkozy s-a axat pe restabilirea valorii muncii, a ordinii şi autorităţii, şi pe combaterea imigraţiei clandestine, în timp ce Royal a pus accentul pe caracterul social al propunerilor sale şi şi-a acuzat adversarul că vrea să divizeze Franţa.
Pentru România, abia intrată în UE, alegerile prezidenţiale din Hexagon au o miză importanta. Sarkozy propunea formarea unui directorat alcătuit din cele mai mari şase ţări europene care să preia frâiele afacerilor europene.
În primul său discurs în calitate de preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy promite că va fi preşedintele tuturor francezilor şi că le va reda mândria de a fi francezi, cinstind identitatea naţională.
Printr-un apel făcut către America, noul preşedinte al Franţei promite acesteia că francezii sunt nişte prieteni pe care se poporul american se poate baza.
Mai mult, Sarkozy a vorbit şi despre o uniune mediteraneană între Europa şi Africa, pentru a o ajuta să învingă sărăcia, atitudine pe care o va extinde pentru toţi oprimaţii de pe mapamond.
O altă luptă la care se înscrie Sarkozy este cea contra încălzirii globale, pentru care are nevoie de parteneri din întreaga lume.
Nicolas Sarkozy crede în construcţia europeană şi i-a rugat pe toţi europenii să audă vocile popoarelor care vor să fie protejate.
Chirac va preda puterea succesorului său în 16 mai
Actualul preşedinte francez, Jacques Chirac, îi va preda puterea succesorului său Nicolas Sarkozy în 16 mai, dar, înainte, viitorul şef al statului se va "destinde un pic", a declarat consilierul său politic, Francois Fillon, citat de AFP.
Nicolas Sarkozy "se va retrage undeva în Franţa, atât pentru a se destinde un pic, cât şi pentru a începe organizarea echipelor", a adăugat el. Consilierul a precizat că Sarkozy îşi va alege premierul după 16 mai.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





