Piețe financiaremoney.ro
Nicolas Sarkozy anunţă crearea în Franţa a unui fond suveran
Publicat la 23.10.2008, 14:33:13
"Ceea ce fac ţările producătoare de petrol, chinezii sau rusii putem să facem şi noi," spune preşedintele Nicolas Sarkozy. Aşa că liderul de la Elysee a anunţat crearea în Franţa, până la sfârşitul anului, a unui un fond suveran. Va fi un fond public de intervenţie care se va implica masiv de fiecare dată când o întreprindere strategică va avea nevoie de bani, a explicat preşedintele francez.
Marţi, în Parlamentul european, Nicolas Sarkozy a propus crearea în Uniune a unor fonduri suverane care să vină în ajutorul economiei reale, însă ideea sa a fost vehement respinsă de Germania.
"Este o criză structurală, nu o paranteză care va fi curând închisă. Nimic nu va mai fi ca înainte. Dacă s-a întâmplat cu adevărat ceva important este faptul că politica s-a reîntors la adevăratul ei sens", a mai spus Nicolas Sarkozy într-un discurs rostit la Annecy, unde şi-a programat o întâlnire cu şefii marilor companii. Acestora le-a vorbit despre crearea fondului suveran, care va fi girat de Caisse des Depots, principalul susţinător financiar al statului.
Cuvântul investiţii, pomenit în explicaţiile preşedintelui, este de natură să le placă francezilor, întrucât nu s-au mai prea făcut investiţii în Franţa în ultimii 20 de ani. Statul va degaja însă un total de 175 miliarde de euro în următorii trei ani pentru investiţii în cercetare, universităţi şi finanţe.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



