Spre comparatie, cea mai mare companie din Romania, Petrom, a investit, in ultimii trei ani si noua luni, peste 2,2 miliarde euro in explorare si productie, pentru a-si suplimenta cantitatea de gaze cu 0,36 mld. metri cubi pe an. Despre Patriciu se spune ca se afla in spatele intregii afaceri Sterling, iar omul sau de legatura este Niculae Vidu (61 de ani), administrator al Rompetrol Well Services, companie a grupului Rompetrol, acesta fiind, de circa noua ani, in acelasi timp, si reprezentantul legal al firmei Sterling Resources Ltd., ce are drept de exploatare a zacamintelor pentru doua perimetre din zona Insulei Serpilor.
Potrivit datelor Registrului Comertului, Vidu este administrator la Rompetrol Well Services, adica membru in Consiliul de Administratie al companiei. Acesta este si directorul general adjunct al Midia Resources, filiala locala a canadienilor de la Sterling. Contactat de Business Standard, Niculae Vidu a declarat ca nu este abilitat sa dea informatii despre companie si a refuzat sa comenteze dubla sa calitate, de administrator la Rompetrol si de director la Midia Resources. “Va recomand foarte multa precautie, intrucat circula multe informatii false pe piata”, a spus Vidu, intrebat de legaturile dintre Rompetrol si Sterling Resources. Vidu a declarat ca lucreaza la Sterling din 2000, pe aceeasi pozitie, de director general adjunct al Midia Resources. Dinu Patriciu nu a putut fi contactat ieri pentru declaratii pe aceasta tema. Grupul Rompetrol a comunicat insa ieri ca a derulat contracte cu Sterling Resources. Rompetrol si firmele Enterprise Oil si Canadianoxi au incheiat in 1992 un contract de explorare si impartire a productiei pentru perimetrele XIII Pelican si XV Midia. Dupa privatizarea Rompetrol, calitatea de reprezentant al statului roman in contractul de explorare si impartire a productiei a fost preluata de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale. Totodata, calitatea de titular a fost transferata companiei Sterling. (T.V., S.D.)



