Nicuşor Dan: Blocul Rosenthal, o clădire istorică, ridicată în anul 1938 va fi consolidată seismic cu finanţare din PNRR
Publicat la 16.11.2022, 14:53:26
„Blocul Rosenthal, o clădire istorică, ridicată în anul 1938 va fi consolidată seismic cu finanţare din PNRR. Proiectul, depus de Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), vizează şi renovarea energetică moderată a clădirii publice situată în Calea Victoriei nr. 22-24. Valoarea finanţării aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este de 41.434.452,34 lei, iar perioada de implementare este de 40 de luni de la semnarea contractului de finanţare. Blocul Rosenthal, aşa cum este cunoscut, a fost construit după planurile lui Radu Dudescu, la acea vreme arhitectul şef al Băncii Naţionale a României. Timp de 30 de ani a găzduit “Casa de Pensiuni, Împrumuturi şi Ajutoare” a angajaţilor BNR. Din anul 1968, a fost sediul Băncii Române de Comerţ Exterior. După 1999, imobilul a rămas în paragină”, a scris Nicuşor Dan, miercuri pe Facebook.
Edilul a mai spus că „imobilul a fost printre primele din Bucureşti care avea prăvăliile retrase de la bulevard şi care a permis trecătorilor să circule pe sub coloane”.
„Numele l-a căpătat de la magazinul cu porţelanuri de lux Rosenthal pe locul căruia a fost ridicată clădirea. Clădirea din Calea Victoriei nr. 22-24, sector 3, are regimul de înălţime S1+S2+P+8E şi este inclusă în Lista Monumentelor istorice la poziţia 2192, cod LMI B-II-m-B-19848. După consolidarea seismică şi renovare energetică, imobilul va avea destinaţia de clădire administrativă pentru desfăşurarea de activităţi cu specific administraţie publică”, a completat Dan.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
