Președintele Nicușor Dan a publicat, vineri, o fotografie în care apare alături de Mirabela Grădinaru și de președintele SUA, Donald Trump, la New York, în cadrul recepției organizate de liderul american cu ocazia Adunării Generale a ONU. Șeful statului transmite că România vrea să ducă Parteneriatul Strategic cu Statele Unite „pe noi culmi” și subliniază importanța prezenței militare și economice americane în România.
„O onoare să îl întâlnesc pe Președintele Donald Trump, la New York, la recepția pe care a organizat-o pentru Adunarea Generală a ONU. România apreciază profund Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. Ambiția noastră este clară: să colaborăm cu Președintele Trump pentru a duce această relație specială pe noi culmi și pentru a asigura o securitate și prosperitate mai mare pentru ambele noastre națiuni”, a scris Nicușor Dan pe platforma X.
Nicușor Dan: Prezența SUA în România este vitală
Președintele României afirmă că prezența militară și economică a Statelor Unite în țară reprezintă un element esențial pentru securitate și prosperitate.
„Prezența militară și economică a SUA în România este vitală pentru securitatea și prosperitatea noastră”, a transmis șeful statului.






