money.ro
PoliticDenisa Gelatu

Nicuşor Dan recunoaște că ar fi luat unele măsuri diferit, dar laudă coeziunea coaliției de guvernare

Publicat la 16.09.2025, 06:23:22

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Nicuşor Dan recunoaște că ar fi luat unele măsuri diferit, dar laudă coeziunea coaliției de guvernare

Nicușor Dan a declarat luni seară, într-un interviu acordat postului Antena 3, că, deși ar fi procedat diferit în privința unor decizii adoptate de Guvern, este de părere că membrii coaliției au reușit să ajungă la un consens necesar în contextul economic actual.

Nicuşor Dan a vorbit despre Ilie Bolojan și scandalul TVA

„Avem o coaliţie care a trecut nişte pachete de măsuri. Bineînţeles că sunt oameni care vorbesc unii împotriva altora, dar, una peste alta, până în acest moment, dacă ne uităm la rezultatele acestei coaliţii, vedem că ea a reuşit să se armonizeze pe nişte pachete de măsuri care evident că nu sunt perfecte. Evident că multe dintre ele, în opinia mea, se puteau face altfel. Dar s-au subsumat acestui obiectiv de a nu permite un derapaj al deficitului care să ne ducă într-o spirală periculoasă”, a afirmat Nicușor Dan.

Acesta a evitat să intre în detalii cu privire la deciziile pe care le-ar fi schimbat, pentru a nu alimenta eventuale controverse în interiorul coaliției.

„În momentul acesta deja sunt foarte multe dispute şi nu mai vreau să adaug şi eu o dispută la asta. Vreau să spun două lucruri. Unu – era nevoie să se ia nişte măsuri într-un timp scurt. Şi atunci le iei cum poţi. Doi – ele erau, în ansamblul lor, necesare, pentru că altfel era şi mai rău, adică inflaţia ar fi fost şi mai mare decât e acum. Trei – se vede capătul tunelului, care e finalul lui 2026. În 2026, în sfârşit, o să stabilizăm deficitul. O să ne împrumutăm mai ieftin. În 2026 o să intrăm în OECD şi asta înseamnă că România o să fie atractivă pentru firme care să vină să investească. În 2027 o să începem să extragem gaz din Marea Neagră şi o să fim foarte interesanţi din punct de vedere energetic şi al industriilor care se bazează pe asta. În 2028, în sfârşit, o să terminăm autostrada care leagă portul Constanţa de vestul Europei.”

Președintele a subliniat că inflația va afecta nivelul de trai, însă a insistat că ignorarea deficitului bugetar ar fi agravat situația economică.

„Faptul că avem o rată a inflaţiei care se va duce spre 10% înseamnă că oamenii vor cumpăra cu 10% mai puţin. Şi asta este important. Dar trebuie spus că nu prea era alternativă la chestiunea aceasta. Adică ignorarea deficitului ar fi făcut ca pieţele financiare să nu mai vrea să împrumute România şi ca inflaţia să fi fost şi mai mare.”

Întrebat dacă a fost deranjat de faptul că Ilie Bolojan nu i-a respectat punctul de vedere privind TVA-ul și reforma în domeniul pensionării magistraților, Nicușor Dan a răspuns că într-o astfel de situație nu este loc pentru tensiuni personale.

„Când suntem în poziţia asta, nu mai e loc de umori personale. Şi cred că trebuie să avem un echilibru şi un calcul pe termen mediu şi lung cu ce înseamnă fiecare din deciziile pe care le-am fi luat. (…) Da, (TVA – n.r.) a fost parte din înţelegerea pe care am avut-o când s-a format Guvernul. După care am avut o discuţie în care, în fine, pe nişte calcule… cu unele am fost, cu unele n-am fost de acord, dar Guvernul a spus ‘numai aşa putem’, spunând că are alte date faţă de cele pe care le avuseserăm când am avut înţelegerea. Una peste alta, niciodată în politică oamenii nu vor fi complet aliniaţi. Totul este ca, în deciziile pe care le iei, să te gândeşti la consecinţe pe termen scurt, mediu şi lung.”

La insistențele jurnaliștilor privind relația sa cu premierul Ilie Bolojan, Nicușor Dan a negat că ar avea resentimente sau regrete legate de numirea acestuia în funcție.

„Nu am voie să mă enervez. (…) Nu, nu (regret – n.r.). Am făcut ceea ce am spus în campanie. În campanie, dacă vă aduceţi aminte, am spus că mi se pare o alegere potrivită şi asta am făcut, inclusiv, ca să vă spun ceea ce cumva este cunoscut în spaţiul public, a fost o aşteptare din partea tuturor partidelor participante la această coaliţie.”

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite