Guvernul Nigeriei a anunţat, luni, că a depus o nouă plângere împotriva gigantului american din sectorul farmaceutic Pfizer, pe care îl acuză de moartea a numeroşi copii în urma unor experimente medicale neaprobate, informează cotidianul francez Le Monde, citând surse judiciare.
Nigeria cere pentru acest caz despăgubiri de 7 miliarde de dolari (5,2 miliarde de euro).
Grupul Pfizer este acuzat de faptul că ar fi realizat, în 1996, sub umbrela unei acţiuni umanitare ce viza combaterea unei epidemii de meningităşi rujeolă, experimentarea unui medicament, respectiv Trovan Floxacin, iar asta fără să fi obţinut acordul autorităţilor nigeriene.
În plângerea depusă la Curtea Supremă federală din Nigeria, guvernul a arătat că 200 de copii ce au luat parte la acest expermient au suferit ulterior de diverse afecţiuni, şi înspecial de pierdearea auzului, paralizie, tulburări de vorbire, leziuni cerebrale. Dintre aceşti copii, 11 au decedat.
Pfizer a negat aceste acuzaţii. Un purtător de cuvânt al Pfizer din New York, Bryant Haskins, a reiterat comentariile făcute deja de companie, şi anume că testarea produsului Trovan a fost făcută cu acordul guvernului nigerian, într-un mod responsabil şi etic.
Disputa legală continuă de mai mulţi ani. Un judecător federal american a respins în 2005 o plângere prin care grupul Pfizer era acuzat că nu a avertizat familiile nigeriene privind riscurile folosirii medicamentului Trovan, precizând că acest proces ar trebui să aibă loc la un tribunal din Nigeria.
Compania a precizat că în perioada în care a avut loc epidemia de meningită, medicamentul Trovan se afla în stadiile avansate ale procesului de testare, fiind evaluat pe peste 5.000 de pacienţi.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.