money.ro
🔔 Alerte
ActualitateAnghel Alexandru

Nimic nou. Grecia are iar nevoie de bani

Publicat la 16.01.2014, 15:04:30

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Nimic nou. Grecia are iar nevoie de bani
Urmărește money.ro pe Google News

'Cel mai probabil vor avea nevoie de mai mulţi bani', a declarat Provopoulos cu ocazia unei audieri de către comisa de finanţe a parlamentului elen. Provopoulos a mai spus că Grecia este pe cale să iasă în 2014 dintr-o recesiune care durează de şase ani, după ce a reuşit să atingă un surplus bugetar primar pentru prima dată după 2002.

 

Capitalul băncilor greceşti s-a diminuat după pierderile uriaşe înregistrate în urma programului de restructurare a datoriilor Greciei şi a creşterii creditelor neperformante ca urmare a recesiunii prelungite.

 

Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), vehiculul care se ocupă de recapitalizarea principalelor bănci elene, a cheltuit până acum 38 de miliarde de euro pentru susţinerea sistemului bancar şi în prezent mai dispune de opt miliarde de euro pentru a acoperi orice deficienţe de capital care vor fi scoase în evidenţă de ultimele teste de stres.

 

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: Piraeus Bank, National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost şi Alpha Bank.

 

 

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite