money.ro
Piețe financiareMoney.ro

NNDKP discută la Cluj modificările aduse Codului Muncii

Publicat la 10.06.2011, 09:13:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
NNDKP discută la Cluj modificările aduse Codului Muncii

Printre problemele dezbătute în cadrul evenimentului se numără implicaţiile introducerii formei scrise ad validitatem pentru încheierea contractului de muncă şi a noilor elemente pe care acesta trebuie să le conţină, organizarea timpului de lucru, negocierile colective, reprezentativitatea organizaţiilor sindicale şi patronale.

 

 

“Noua legislaţie în materie care include modificările Codului muncii şi noua Lege a dialogului social aduce o serie de lămuriri care erau necesare, aspecte de flexibilizare a relaţiilor de muncă, dar conţine şi prevederi a căror aplicare în practica va genera discuţii contradictorii şi interpretări diferite. O dovadă în acest sens este şi prezenţa numeroasă de azi la atelier, prezenţă care denotă gradul ridicat de interes pe care îl suscită acest subiect şi întrebările foarte diverse care au fost puse din public” a declarat Luminiţa Dima, coordonatorul practicii Dreptul Muncii la NNDKP.

 

Ediţia Lex Atelier de la Cluj-Napoca este prima dintr-o serie de întâlniri pe probleme de dreptul muncii pe care NNDKP intenţionează să le organizeze în viitor pe plan local.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite