Noi dezvăluiri despre contactele cu rușii ale apropiaților lui Trump
Publicat la 09.07.2017, 06:54:00
Cei trei s-au întâlnit cu avocata Natalia Veselniţkaia, cunoscută pentru că a făcut campanie împotriva unei legi americane care sancţionează suspecţii ruşi de încălcare a drepturilor omului. Această lege l-a înfuriat pe Putin, care a răspuns oprind adopţiile copiilor ruşi de către americani.
Întâlnirea a avut loc pe 9 iunie 2016, la Trump Tower din Manhattan, şi a fost prima întâlnire privată dintre membrii cercului de apropiaţi ai preşedintelui şi un cetăţean rus, arată date guvernamentale confidenţiale şi interviuri cu persoane apropiate anchetei.
Donald Trump Jr. a confirmat întâlnirea într-un comunicat, spunând că el i-a invitat pe Kushner şi Manafort şi descriind întâlnirea drept „scurtă”, pentru „a face cunoştinţă”.
Un avocat al lui Kushner a declarat că ginerele lui Trump a „participat pentru scurt timp” la întâlnire şi a subliniat că acesta a avut peste 100 de discuţii telefonice sau întâlniri cu reprezentanţi a peste 20 de ţări în timpul campaniei sau în perioada dintre alegeri şi învestirea în funcţie.
Manafort şi purtătorul său de cuvânt nu au comentat informaţiile.
Trump Jr a explicat că principalul subiect de discuţie a fost un program popular ce îi ajută pe americani să adopte copii ruşi, dar pe care Guvernul de la Moscova l-a oprit.
„Însă nu era o temă de campanie atunci şi nu a existat o urmare”, a adăugat el într-un comunicat. „Mi s-a cerut să particip la întâlnire de către o cunoştinţă, dar nu mi s-a spus dinainte numele persoanei cu care urma să mă întâlnesc”, a precizat fiul preşedintelui.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
UE investește 30 de miliarde de euro în fabricile AI ale Europei. România, printre țările implicate

Europa
Ești cetățean european. Cine ți-a luat înghețata? Sau ai mâncat anul trecut mai mult de 7 litri?

Europa
Zeci de mii de morți în Europa din cauza caniculei! Trei țări raportează un bilanț dramatic

Europa
Elveția caută 85.000 de muncitori străini, inclusiv români. Salariile pot ajunge la 6.500 de euro pe lună

Europa
