Concernul finlandez Nokia refuză să returneze cele circa 60 de milioane de euro - subvenţii şi dobânzile aferente - pe care le solicită landul german Renania de Nord-Westfalia, scrie "Berliner Umschau", în ediţia electronică de marţi.
Christa Thoben, ministrul economiei al landului Renania de Nord-Westfalia, a anunţat marţi că Nokia trebuie să returneze landului aproape 60 de milioane de euro - 41 de milioane fiind subvenţii efective şi 18 milioane de euro reprezentând dobânzile aferente - , motivând că producătorul de telefoane mobile nu şi-a respectat obligaţiile privind numărul de locuri de muncă cu normă întreagă. Suma de 60 de milioane de euro este, potrivit Berliner Umschau, cea mai mare returnare de fonduri solicitată în istoria Germaniei. Thoben a ameninţat că, în cazul în care Nokia nu returnează banii până la sfârşitul lunii martie, concernul va fi acţionat în justiţie.
"Renania de Nord-Westfalia îşi vrea banii înapoi, dar Nokia refuză să plătească", scrie cotidianul Berliner Umschau. Guvernul regional nu lasă închiderea uzinei din Bochum fără repercusiuni pentru Nokia, învitând concernul să treacă pe la casa de marcat, mai comentează publicaţia. Nokia, însă, "nu se simte datoare să plătească şi respinge cererea autorităţilor", informează cotidianul.
"Rămânem fermi pe poziţie şi susţinem că ne-am îndeplinit toate obligaţiile prevăzute pentru acordarea subvenţiilor - atât numărul de angajaţi, cât şi investiţiile cerute", a declarat Kristina Bohlmann, purtătorul de cuvânt al concernului.
"Ce este de aşteptat?", se întreabă Berliner Umschau. "În faţa justiţiei, Nokia nu prea are şanse. Gigantul va trebui să returneze măcar o parte din bani pentru că angajaţii temporari şi cei externi nu pot fi luaţi în considerare la numărarea locurilor de muncă cu normă întreagă. Nokia este cel mai mare producător de mobile la nivel modial şi unul dintre cele mai profitabile, cu un profit anual, pe 2007, de 7,2 miliarde de euro. Cota sa de piaţă a ajuns la 40%. Sunt cele 60 de milioane de euro cerute un preţ mare pentru Nokia sau doar mărunţiş?", conchide sarcastic articolul din Berliner Umschau.
Sursa: NewsIn
Nokia sfidează ultimatumul landului Renania de Nord-Westaflia privind returnarea subvenţiilor
Publicat la 11.03.2008, 19:25:08
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
Benzina și motorina, tot mai scumpe

Actualitate
