Nokia va folosi tehnologia video a Microsoft pe telefoanele mobile proprii
Publicat la 04.03.2008, 08:29:40
Cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, Nokia, a precizat că tehnologia Silverlight va fi disponibilă pentru platforma de operare S60, folosită de telefoanele mai avansate, urmând apoi a fi disponibilă şi pentru platforma S40, utilizată de telefoanele mai ieftine produse de Nokia.
Aplicaţiile platformei S60, contruită de baza sistemului de operare Symbian, sunt folosite într-o mare măsură de linia de produse Nokia, dar şi de telefoanele mobile produse de LG Electronics şi Samsung Electronics.
Platforma S60 este utilizată de aproape jumătate dintre telefoanele mobile avansate din lume (aproximativ 150 de milioane terminale mobile). Cel mai apropiat rival al acestei platforme este Windows Mobile, produs chiar de Microsoft, care deţine doar 10% din piaţă.
În 2005, cele două companii au semnat primul acord de cooperare, privind utilizarea aplicaţiei Windows Media Player pe telefoanele Nokia, dând naştere la speculaţii, având în vedere că cele două grupuri sunt concurente pe piaţa aplicaţiilor pentru telefoanele mobile.
Într-o perioadă în care preţurile la telefoanele mobile scad, vânzătorii de telefoane caută noi surse de venit din diviziile de software, iar Microsoft caută să se extindă pe piaţa aplicaţiilor pentru telefoane mobile.
În 2007, Nokia a început să utilizeze tehnologia de protecţie PlayReady produsă de Microsoft şi a adăugat acces la serviciile Windows Live de pe intermediul telefoanelor proprii.
Silverlight este un rival al tehnologiei Flash dezvoltată de către Adobe Systems.
"Vom sprijini în continuare tehologia Flash, precum şi alte tehnologii", a declarat purtătorul de cuvânt al Nokia, Mark Durrant.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
