Românul Dacian Cioloş va coordona, în următorii 5 ani, unul dintre cele mai importante posturi din comisie, cel al agriculturii.
488 de voturi favorabile, 137 împotrivă şi 72 de abţineri. Sunt cifrele cu care a fost învestit noul executiv comunitar, primul constituit conform Tratatului de la Lisabona.
Mandatul noii Comisii este de cinci ani. 13 din cei 27 de comisari nu au făcut parte din Comisia Barroso 1. Executivul european are în componenţă nouă femei, faţă de opt în precedenta. Singura modificare faţă de lista anunţată de Barroso anul trecut este înlocuirea reprezentantei Bulgariei. În locul Rumianei Jeleva, propusă pentru portofoliul cooperării şi asistenţei umanitare, a fost numită Kristalina Gheorghieva.
Comisia este dominată de dreapta: 13 conservatori, opt liberali şi 6 socialişti.
Comisarii europeni vor începe lucrul chiar de maine cu trei dosare fierbinţi: situaţia bugetară din zona euro, reforma supravegherii financiare şi problemele de mediu şi climă post-Copenhaga.
Misiunea noii echipe de la Bruxelles este dificilă. După ce a fost criticat vehement, în mandatul anterior, că nu a luat decizii cu greutate pentru relansarea economică a Uniunii şi pentru "imobilismul" său, Jose Manuel Barroso promite acum o schimbare radicală. El a vorbit despre măsuri pe termen scurt pentru a pune din nou Europa la lucru şi pentru relansarea pieţei muncii.
Preşedintele Comisiei Europene a admis că multe dintre problemele Europei nu contează în lume pe cât ar trebui, motiv pentru care crede că uniunea ar trebui să vorbească mai clar într-un singur glas.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel