“Vreau sa lucram bine pe partea de ajutoare de stat si ajustare. Vreau sa sprijinim autoritatile publice sa dea ajutoare de stat, conform legislatiei privind competitia, sa respecte regulile, astfel incat sa nu avem probleme cu Bruxelles-ul”, a declarat Chiritoiu. El a precizat ca, avand in vedere ca Romania trece printr-o perioada de criza, care ar mai putea dura peste un an, vor fi multe firme ce vor incerca sa incalce legile concurentiale, sa faca intelegeri intre ele, in conditiile in care afacerile vor merge mai prost. “In aceasta perioada se asteapta de la noi sa fim mai vigilenti”, a spus Chiritoiu La ceremonia de instalare in functie au participat si consilierul prezidential pe probleme juridice Stefan Deaconu, si consilierul de stat al premierului, Ionut Popescu.
Chiritoiu l-a inlocuit din functie pe Gheorghe Oprescu, care si-a incheiat mandatul de presedinte al Consiliului Concurentei in martie 2009. Odata cu el, in Plenul Consiliului Concurentei au mai fost numiti Otilian Neagoe, in functia de vicepresedinte, precum si Valentin Mircea si Dan Ionescu, in calitate de consilieri. Din Plenul Consiliului Concurentei mai fac parte vicepresedintele Alexe Gavrila si consilierii Stefan Neagoe si Jozsef Nemenyi, care isi vor incheia mandatele in 2011. Mandatele membrilor Plenului Consiliului Concurentei au o perioada de cinci ani.


