money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

NOUA CONSTITUŢIE: Parlamentul se va dizolva dacă demiterea preşedintelui este respinsă de majoritatea prezentă la urne

Publicat la 11.06.2013, 10:18:13

Distribuie:WhatsAppFacebookX
NOUA CONSTITUŢIE: Parlamentul se va dizolva dacă demiterea preşedintelui este respinsă de majoritatea prezentă la urne
Urmărește money.ro pe Google News

Amendamentul a fost formulat de PNL şi de Forumul constituţional, fiind adoptat cu 17 voturi "pentru", 4 "împotrivă" şi 2 abţineri. Între cei care nu au fost de acord cu acest amendament s-au numărat parlamentarii PDL şi PPDD.

 

Astfel, este introdus un nou alineat la articolul din Legea fundamentală care priveşte mecanismul de demitere a preşedintelui prin referendum.

 

Parlamentarii au discutat în primă instanţă un amendament pe această temă formulat de Forumul constituţional: "Dacă propunerea de demitere din funcţie a fost invalidată prin referendum, Parlamentul va fi dizolvat, urmând ca în termen de 30 de zile calendaristice să se organizeze alegeri parlamentare, perioadă în care Guvernul nu va avea dreptul să iniţieze nicio măsură legislativă, respectiv ordonanţe de urgenţă, cu excepţia cazurilor de forţă majoră".

 

În urma dezbaterilor, preşedintele comisiei de revizuire, Crin Antonescu, a supus votului amendamentul, care a fost şi adoptat, însă într-o formă modificată: "Cu condiţia validităţii referendumului şi dacă jumătate plus unul din voturile valabil exprimate, în condiţiile referendumului valabil, resping propunerea de demitere, atunci se dizolvă Parlamentul".

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite