Potrivit reprezentanţilor companiei, majorarea înregistrată de Tymbark este peste media pieţei, care a raportat o creştere de 10% în S1, volumul vândut fiind de 70 milioane de litri numai în lunile aprilie şi mai. “Avansul cifrei de afaceri este datorat investiţiilor pe care le-am făcut în lansarea de noi produse, în promovare şi marketing şi în brandurile care constituie portofoliul Tymbark”, a declarat preşedintele Tymbark Maspex România, Krzyszcof Grabowski.
La nivelul primului trimestru, compania şi-a menţinut poziţia de lider pe segmentul nectar, cu o cotă de piaţă de 34,9% în volum, dar şi pe segmentul cappucino, cu 54,8%, potrivit unor informaţii furnizate Business Standard de reprezentanţii companiei, în timp ce la nivel de grup, prezent pe trei segmente pe plan intern, respectiv băuturi răcoritoare, specialităţi cafea şi paste făinoase, a fost înregistrată o creştere de 12% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Compania, parte a grupului polonez Maspex Wadowice, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 215 milioane de lei, iar pentru 2009 estimează o creştere de 20%, estimările bazându-se şi pe intrarea în producţie a noii fabrici de la Vălenii de Munte, în urma unei investiţii de peste 30 milioane de euro.
Tymbark Maspex a inaugurat ieri cea de a doua fabrică din România, centrul de producţie şi depozitare de la Vălenii de Munte, devenind cel mai mare din cadrul grupului polonez. Valoarea totală a investiţiilor realizate de companie la nivel local se ridică la circa 70 mil. euro.
”România este cea de a doua piaţă după Polonia ca mărime în cadrul grupului, atât din perspectiva cifrei de afaceri generate, cât şi a investiţiilor făcute aici”, a precizat Grabowski. Circa 17% din producţia locală merge la export în Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria, Cehia şi în Polonia. Grupul polonez mai deţine pe piaţa românească şi o divizie de paste, ca urmare a preluării, în 2007, a 80% din acţiunile producătorului de paste făinoase Arnos Oradea. Pentru 2009, este prognozată o creştere pe acest segment de 15%, după ce, în primul trimestru, vânzările au înregistrat un trend ascendent. Majorările în volum înregistrate de compania Arnos în anul 2008, comparativ cu 2007, au fost de 26%, potrivit oficialilor companiei.
Valoarea pieţei interne a sucurilor naturale necarbonatate este estimată la peste 120 mil. euro, principalii jucători fiind Tymbark Maspex, URBB, Pepsi Americas şi Parmalat.
Noua fabrică urcă afacerile Tymbark cu 14% în S1
Publicat la 15.07.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
