"Vă aşteptăm cu drag să ne fiţi alături în noua stagiune estivală care va avea un punct forte în luna iunie când vă vom invita la a treia ediţie a Festivalul Internaţional de Statui Vivante. Miercuri, în spectacolul de deschidere, veţi descoperi o lume îndepărtată de zilele noastre, dar care ar trebui să nu lipsească din memoria oricărui bucureştean", declară Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca.
Spectacolele de statui vivante vor fi o componentă importantă a stagiunii în aer liber şi vor putea fi urmărite până în luna septembrie în parcurile bucureştene sau în turneele pe care Teatrul Masca le va avea în ţară.





