Potrivit unor surse ale administraţiei, citate de France Press, preşedintele Barack Obama intenţionează să facă "reduceri substanţiale" ale arsenalului nuclear american. Totuşi, acesta va fi menţinut la un nivel capabil să descurajeze orice adversar.
Anunţul vine cu doar câteva zile înainte de semnarea, la Praga, a acordului START 2 cu Rusia, privind reducerea arsenalelor nucleare strategice. Potrivit acestui tratat, Statele Unite şi Rusia vor deţine fiecare 1.500 de focoase nucleare, cu 30 la sută mai puţin faţă de limitele impuse anterior semnării acordului.
De asemenea, în zilele de 12 şi 13 aprilie, la Washington va avea loc un summit dedicat securităţii nucleare globale, la care vor fi prezenţi, printre alţii şi liderii chinez, francez şi german.
Noua strategie nucleară a Statelor Unite va fi anunţată astăzi
Publicat la 06.04.2010, 04:43:32
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
