Noul Cod al insolvenței intră vineri în vigoare. Potrivit ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, scopul noului Cod al insolvenței este acela de a preveni situațiile în care societățile debitoare s-ar sustrage de la plata obligațiilor folosind o perioadă lungă de timp în care devin intangibile prin simpla intrare în procedura de insolvență și eventual prin derularea unui plan de reorganizare.

Noua reglementare creează premisele legale ale unei proceduri de insolvență care asigură echilibrul între interesele creditorilor și cele ale debitorilor, a mai spus Cazanciuc, la începutul  săptămânii.

 

Referitor la executarea silită individuală ca modalitate de recuperare a creanțelor curente, ministrul Justiției a arătat că, deși ea prevede obligația achitării datoriilor curente, de cele mai multe ori debitorii au ignorat plata creanțelor curente, ajungându-se la situația paradoxală în care creanțele născute în cursul procedurii de insolvență sunt mai mari decât cele înscrise la masa credală.

 

Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constituțională a României dispoziții din Codul insolvenței, Curtea Constituțională urmând să discute pe 29 octombrie sesizarea Avocatului Poporului.