Statul american a anunţat lansarea noului General Motors, o companie care, după 40 de zile de restructurare, preia toate activele profitabile ale fostei companii falimentare, revine cu o structură de manageri redusă cu o treime şi se angajează să-şi plătească datoriile către stat până la ultimul cent. Noua companie, care va fi controlată de Trezoreria SUA, şi-a asumat recâştigarea pieţei auto americane şi rambursarea datoriilor către stat. Conducerea GM a anunţat că intenţionează să restituie împrumuturile contractate până în 2015 şi să listeze compania în 2010, statul american urmând să se retragă ulterior din acţionariat.
Trezoreria SUA controlează 60,8% din noua companie, 11,7% au revenit executivului canadian, 17,5% sindicatului UAW al angajaţilor, iar 10% - creditorilor. Producătorul american a intrat în insolvenţă la 1 iunie, cu pasive în valoare de 172,8 mld. dolari, şi a ieşit din faliment cu datorii de 48,4 mld. dolari. Până în prezent, noua administraţie de la Casa Albă a alocat fonduri de 80 mld. dolari pentru susţinerea industriei auto americane. Din această sumă, 50 mld. dolari au fost alocate GM pentru o participaţie de 60% acordată Trezoreriei în acţionariatul noii companii ieşite din faliment. Citeste articolul
Noul GM ar urma să facă profit cu vânzări mai mici cu 33%
Publicat la 12.07.2009, 18:02:40
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
