"Înainte de alegeri ne-am pronunţat în aceeaşi manieră. Au fost foarte multe evenimente şi a rămas ca după alegeri să hotărâm şi situaţia acestei companii. Pentru că avem un program foarte încărcat datorită faăptului că Ministerul Economiei se reorganizează şi există o situaţie de criză, dacă nu vom reuşi în prima şedinţă de Guvern, cu siguranţă în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare va intra a ceastă ordonanţă", a declarat Tudor Şerban, secretar de stat la ministerul Economiei.
Principalul motiv pentru care au luat această decizie a fost graba cu s-a aprobat actul normativ ce stabilea înfiinţarea Compania Energetice Naţionale. Noul secretar de stat a mai spus că societăţile din componenţa entităţii naţionale vor reveni la vechea formă. Guvernul Tăriceanu a decis înfiinţarea unei companii integrate pe 8 octombrie, dar în urma unei acţiuni în instanţă a sindicatelor din hidroenergie, ordonanţa de înfiinţare a ajuns la Curtea Constituţională.

