Profesorul Daniel David, noul ministru al Educației, a vorbit, într-un interviu pentru Gândul, despre România fragmentată a unui an 2024 istoric, cu toate rândurile de alegeri și cu întorsătura neașteptată pe care au luat-o lucrurile.

Noul ministru al Educației: „România se poate face bine dacă facem un diagnostic corect”

„România anului 2024 este o Românie fragmentată și polarizată în cel putin trei zone psihoculturale: (1) o zonă tradițională, suprapusă major peste mediul rural și urban mic, cu teamă față de instituțiile euroatlantice și cu un procent mai mic de absolvenți de studii superioare; (2) o Românie în fază de emancipare, antisistem și destul de diversă ca educație (incluzând și o mare parte din diasporă), care dorește, adesea cu ură, printre altele, redefinirea democrației clasice pentru a permite mai multe elemente direct participative și acces la putere și respect social; și (3) o Românie mai emancipată, conectată cu instituții euroatlantice, cu cel mai mare procent de absolvenți de studii superioare”, a spus Daniel David.