money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Noul pact bugetar: acord de principiu între ţările din Uniunea Europeană

Publicat la 12.01.2012, 20:27:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Noul pact bugetar: acord de principiu între ţările din Uniunea Europeană

'Există un acord în linii mari', a declarat unul dintre aceştia. Un text de compromis urmează să fie redactat şi supus atenţiei miniştrilor europeni de finanţe care se vor întâlni la sfârşitul lunii în curs. 'Am realizat progrese semnificative astăzi. Putem spune că există un acord de principiu între toţi participanţii', a adăugat negociatorul. 'Mai rămân de rezolvat câteva chestiuni litigioase. Acestea se referă la rolul exact ce va fi atribuit Comisiei Europene pentru a verifica înscrierea regulii de aur în constituţiile ţărilor sau în textele de lege echivalente', a menţionat o altă sursă diplomatică.

 

De la sfârşitul lunii decembrie au loc discuţii tehnice pentru finalizarea textului privind noul pact bugetar, decis cu ocazia ultimului summit european. Schimburile de idei s-au realizat la nivel de funcţionari cu rang înalt din ţările membre ale UE, inclusiv Marea Britanie care a refuzat să semneze pactul. Au mai participat, de asemenea, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi mai mulţi europarlamentari.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite