Noul regulament de creditare ar putea avea un impact puternic asupra creditului de retail
Publicat la 04.09.2008, 09:22:37
Analiştii BCR spun că impactul major se va resimţi la nivelul creditelor în valută, care vor suporta o dublă constrângere din punctul de vedere al fundamentării nivelurilor maxime admise pentru gradul de îndatorare a clienţilor: o constrângere determinată de cea mai mare creştere a dobânzilor şi comisioanelor şi o altă constrângere indusă de nivelul cel mai depreciat al monedei naţionale în raport cu moneda în care este contractat creditul.
Economiştii BCR estimează că efectele regulamentului se vor resimti în special în 2009, iar încetinirea creditului pe segmentul de retail va fi accentuată în comparatie cu anii precedenţi. La nivel macroeconomic, efectele pozitive conexe vor viza deficitul comercial pe segmentul importurilor de bunuri de larg consum destinate gospodăriilor populaţiei.
În condiţiile în care decizia BNR se va suprapune peste tendinţa pozitivă deja existent, este de aşteptat ca vulnerabilitatea externă a României, principalul motiv de îngrijorare a agenţiilor de rating şi a analiştilor externi, să se diminueze, mai consideră analiştii BCR, care estimează, pentru acest an, restrângerea deficitului de cont curent la 13,6% din PIB, de la aproape 14% din PIB în 2007.
Potrivit raportului BCR, într-un scenariu mai pesimist, măsurile de limitare a creditării ar putea conduce la o frânare mai abruptă a creşterii economice în 2009, o ipoteză de lucru neutră indicând doar o încetinire moderată.
Limitarea creditării poate conduce la
frânarea abruptă a creşterii economice
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
