Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene a hotărât relansarea procedurii de licitaţie pentru lucrările deconstrucţie a noului sediu, tot în oraşul Frankfurt. Aproximativ 15 invitaţii specifice de participare la licitaţie urmează să fie lansate în cursul anului 2009.

La sfârşitul anului următor, pe baza rezultatelor procedurii de licitaţie, Consiliul guvernatorilor va decide dacă proiectul va continua sau nu. În cazul unei decizii pozitive, lucrările de construcţie pe amplasamentul fostei Grossmarkthalle, vor fi reluate în anul 2010.

Finalizarea noului sediu este prevăzută pentru începutul anului 2014. Planurile de constructie anterioare au generat controverse, intrucat pe locul viitorului sediu al BCE se afla un depozit de fructe si legume, care, desi nu mai este functional, prezintă o importanţă deosebită din punct de vedere arhitectonic şi totodată istoric. Clădirea Grossmarkthalle, datează din 1920, şi a fost folosit în timpul războiului ca locaţie pentru deportările făcute de nazişti.

BCE intenţionează să transforme piaţa într-un spaţiu de birouri pentru conferinţe şi reuniuni oficiale, cu două turnuri gemene, măsurând 184 de metri înălţime.

Potrivit comunicatului, Banca Centrală Europeană îşi menţine angajamentul ferm de a nu depăşi costurile de construcţie estimate iniţial la aproximativ 500 de milioane EUR, la preţurile invariabile din 2005. În prezent, Banca Centrală Europeană este gazduită în cladirea Eurotower din cartierul financiar din Frankfurt pe Main, dar şi în alte imobile din centrul acestui oraş.