Heiuş, fost parlamentar PNL, trece la şefia ANAF de pe poziţia de secretar de stat în Ministerul Finanţelor, în care a fost numit la începutul lui 2021.
Lucian Heiuş a fost în trecut în mai multe rânduri aproape de a fi numit la ANAF de către PNL, relatează Profit.ro.
Fosta şefă a ANAF Mirela Călugăreanu a postat pe site-ul instituţiei bilanţul mandatului său, ea urmând să plece pe funcţia de consilier de conturi la Curtea de Conturi, post pentru care a fost votată marţi de Parlament.
"Tot ceea ce ANAF a realizat în ultimii ani se datorează: consolidării colaborării interinstituţionale; unui parteneriat sincer şi la un nivel înalt de expertiză cu mediul de afaceri, organismele profesionale, mediul academic şi societatea civilă; unei cooperări valoroase şi susţinute în plan extern; consolidării unei echipe puternice de specialişti şi de management de linie în interiorul ANAF. Am convingerea că aceste reforme vor continua în acelaşi sens! Vă mulţumesc mult tuturor celor care aţi sprijinit şi veţi sprijini în continuare ANAF!", afirmă ea la finalul mesajului.



