Noul şef al CFR SA promite o viteză medie a trenurilor de 80 km/h!
Publicat la 16.05.2019, 12:15:22
Asociaţia Pro Infrastructură îl acuză însă că „ne ia de proşti”, deoarece există mii de restricţii şi situaţia continuă să se înrăutăţească, pentru că nu sunt bani decât de „cârpeli, scrie adevarul.ro.
„Sigur, ne ajută şi Coridorul (Coridorul european Constanţa – Bucureşti – Braşov – Curtici – n.red.), unde vom avea alte porţiuni pe care se va circula cu 160 km/oră. 160 aici, 80 dincolo, 100 în altă parte, 40 în altă parte, facem o medie ponderată şi va rezulta 80 km/oră”, spunea marţi noul, director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, Constantin Axinia, potrivit Club Feroviar.
Oficialul a precizat că majorarea vitezei medii a trenurilor se va face prin ridicarea de restricţii de circulaţie, cele mai multe fiind pe raza regionalelor Craiova şi Timişoara.
Reacţia Asociaţiei Pro Infrastructură a fost tăioasă: „Este uimitor cum are tupeul să ne ia de proşti, mai ales că dl. Axinia este ceferist cu experienţă, ştiind foarte bine că a spus o minciună gogonată. Reţeaua feroviară este la un pas de colaps, existând MII de restricţii care abia încap într-o carte groasă de 173 de pagini, fiecare pagină având câte 10 restricţii! Pe magistrale sunt restricţii de zeci de kilometri, nici nu mai vorbim de liniile secundare!”
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
