Credit Suisse l-a numit pe Leonhard Fischer la conducerea operaţiunilor sale din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, ceea ce a generat noi speculaţii care îl indică pe Fischer ca viitor conducător al băncii, relatează, vineri, Reuters.
Fischer a condus, înainte, unitatea de asigurări a Credit Suisse Winterthur, pe care a vândut-o companiei franceze Axa. Fischer va prelua postul la 1 martie 2007 şi va răspunde direct în faţa directorului general al băncii, Oswald Gruebel, a anunţat, vineri, banca.
"Nu trebuie să renunţăm imediat la speculaţiile că Fischer ar putea deveni următorul director general.... el a făcut o treabă foarte bună la Winterthur, iar o companie vrea să păstreze oameni cum este el", a spus Dirk Becker, analist de la Kepler Equities.
Leonhard Fischer, în vârstă de 43 de ani, şi-a început cariera bancară în Germania, unde a lucrat pe segmentul investiţiilor la JP Morgan şi la Dresdner Bank.



