money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Noul SIF creat de AVAS va include 356 de societăţi, cele mai multe fiind companii nelistate

Publicat la 24.03.2009, 09:41:59

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Noul SIF creat de AVAS va include 356 de societăţi, cele mai multe fiind companii nelistate

Printre companiile incluse în SIF6 regasim aproape 30 de agromecuri, societăţi din industria alimentară, cum ar fi Şapte Spice, fost VelPitar, companii avicole, societăţi din domeniul transportului. Noul SIF va avea în portofoliu acţiuni Biofarm şi Centrofarm, din industria farmaceutica, dar şi acţiuni la companii hoteliere în Mamaia, Maramureş si Olt. Dacă ne uităm la deţinerile importante ale celor cinci sif-uri existente, acestea controlează peste 30% din BCR, cea mai mare bancă românească.

SIF-urile au însă deţineri şi la bursele din România, case de brokeraj, bănci listate, ca BRD şi Banca Transilvania, dar şi unele bănci nelistate cum ar fi Bancpost sau Raiffeisen. Portofoliul SIF Banat Crişana era cel mai numeros, acesta includea 335 de companii. Noul SIF care va fi înfiinţat de AVAS va include 356 de societăţi, devenind societatea de investiţii cu cele mai multe companii în portofoliu.

La capitolul active, SIF Muntenia avea la finele lunii februarie active de peste 1,4 miliarde de lei, fiind cele mai mari dintre cele 5 sif-uri. Capitalizarea totala a celor cinci sif-uri listate la BVB este de aproape 300 de mil de euro, şi au o pondere de aproape 4% din întreaga piaţă. Cea mai mare capitalizare dintre sif-uri o are SIF Muntenia, cu o valoare bursieră de peste 98 mil de euro şi peste 1%. SIF Transilvania are o capitalizare de peste 67 de mil de euro, iar SIF Banat Crişana şi SIF Oltenia valorează pe BVB aproape 64 de mil de euro. SIF Moldova are cea mai redusă capitalizare dintre sif-uri de 50 de mil de euro.

Sif-urile, însă au pierdut anul trecut, în medie, 84%. Deşi în martie BET-FI, indicele care reflectă evoluţia celor cinci sif-uri a recuperat de la începutul lunii martie, până în acest moment, aproape 40% şi mai păstrează o pierdere de doar 14% fata de finele anului trecut. SIF-urile, însă au fost de-a lungul timpului prezenţe constante în top lichidtate. Iar SIF Moldova şi SIF Oltenia sunt cele mai căutate de speculatori, prin prisma prezenţei acestor societăţi şi pe piaţa de la Sibiu.

Daniela Cebotari, editor The Money Channel

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite