În condițiile unui guvern minoritar, care nu este susținut de o majoritate parlamentară, deciziile importante ale anului 2020 pot fi luate de aleși, după cum s-a dovedit la finele anului trecut, când Parlamentul a semnat dublarea alocației pentru copii. Temele majore ale anului 2020, cu sau fără alegeri anticipate, vor fi pensiile - atât în privința modificării celor speciale, cât și majorării celorlalte - și alegerea primarilor în două tururi, dar pe lângă acestea nenumărate alte proiecte cu impact economic și social așteaptă o decizie în noul an.   Stimularea financiară a bunicilor pentru creșterea nepoților   Astfel, un proiect de lege, susținut în comun de putere și opoziție, propune acordarea unui sprijin financiar de până la 150 euro pentru fiecare copil de vârstă ante-preșcolară în vederea angajării unei bone. Ajutorul ar fi acordat doar în cazul în care veniturile nete lunare pe membru de familie nu depășesc 3.500 lei.   Inițiatorii proiectului, președintele comisiei de muncă din Camera Deputaților, deputatul PSD Adrian Solomon, și președintele comisiei de administrație, deputatul PNL Florin Roman, arată că România se află în situația unei lipse acute de creșe și grădinițe pentru copii de vârstă preșcolară. Totodată, mulți părinți nu își permit o astfel de instituție privată, iar angajarea unei bone este dificilă tot din motive financiare.   Un alt proiect, inițiat de parlamentari PNL și PMP, introduce beneficiul social denumit ”indemnizația pentru creșterea nepotului/nepoatei”. Conform propunerii legislative, pe perioada acordării stimulentului de inserție păriniților care se întorc la muncă înainte de terminarea concediului pentru creșterea copilului, oricare dintre bunici poate primi indemnizația pentru creșterea nepotului/nepoatei, dacă se află în relații de rudenie firească sau de adopție cu nepotul/nepoata pentru care solicită indemnizația, are acordul părinților acestuia/acesteia și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia/acesteia. Cuantumul lunar al indemnizației este egal cu cuantumul lunar al stimulentului de inserție, la data depunerii inițiativei fiind de 650 lei. Ambele proiecte au trecut de Senat și vor fi votate de deputați.   Articolul integral pe PROFIT.RO