"Preţul reglementat al Nuclearelectrica va creşte cu doi euro/MWh, echivalentul contribuţiilor anuale ale companiei la fondurile de depozitare a deşeurilor radioactive şi de dezafectare a unităţilor", a declarat Chirica.
Obligaţia Nuclearelectrica de a contribui la aceste fonduri a fost luată în calculul pentru perioada postaderare. Potrivit anagajamentelor României în raport cu Uniunea Europeană, aceste fonduri trebuie să se înfiinţeze înainte de exploatarea comercială a Unităţii 2 de la Cernavodă şi de primirea autorizaţiei de mediu integrate pentru aceasta, a explicat Chirica.
Oficialul Nuclearelectrica a mai spus că autorizaţia integrată de mediu se va obţine după câteva luni de funcţionare efectivă a noii unităţi nucleare.
Potrivit unui proiect de act normativ publicat vineri pe site-ul Ministerului Economiei, Nuclearelectrica va plăti doi euro/MWh pentru constituirea unor fonduri de dezafectare a unităţilor nuclearoelectrice şi de depozitare a deşeurilor radioactive.
Pentru constituirea resurselor financiare necesare dezafectării unităţilor nuclearelectrice, Nuclearelectrica va contribui anual cu 0,6 euro pentru fiecare MWh de energie electrică estimată a fi produsă în anul următor.
Pentru constituirea resurselor financiare necesare depozitării în condiţii de siguranţă a deşeurilor radioactive, producătorul de energie nucleară va contribui anual cu 1,4 euro pentru fiecare MWh de energie electrică estimată a fi produsă în anul următor, potrivit proiectului de act normativ elaborat de MEF.
Aceste contribuţii anuale care însumează doi euro/MWh se vor defalca în tranşe lunare egale şi se vor vira separat, până în data de 10 a fiecărei luni, în conturile bancare deschise de Agenţia Naţională pentru Deşeuri Radioactive (ANDRAD).
Reactorul 2 de la Cernavodă a fost conectat la sistemul energetic naţional marţi, 7 august, urmând să intre în exploatare comercială la finele lunii septembrie 2007, când aportul energiei nucleare în România va creşte la circa 17-18%. Acest lucru va avea efecte imediate în planul stabilităţii sistemului energetic şi al menţinerii tarifului pentru populaţiei.
Unitatea 2 a fost realizată pe baza unui contract de conducere de lucrări încheiat în 2003 cu Atomic Energy of Canada Ltd. si ANSALDO-Italia. Reactorul CANDU 6 care echipează Unitatea 2 este al doilea reactor de acest tip de pe platforma CNE Cernavodă, primul funcţionând din 1996.
Nuclearelectica scumpeşte energia nucleară cu doi euro pe MWh
Publicat la 10.08.2007, 13:51:12
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
