money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Nuclearelectrica a cheltuit 250 milioane euro pentru reactoarele 3 si 4 Cernavoda

Publicat la 29.01.2007, 16:04:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Nuclearelectrica a cheltuit 250 milioane euro pentru reactoarele 3 si 4 Cernavoda

Lucrările realizate de Nuclarelectrica pentru punerea în funcţiune a unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă au costat, până acum, 250 de milioane de euro, a declarat, luni, directorul general al Nuclearelectrica, Teodor Chirica.

"Am efectuat lucrări, până în prezent, de aproximativ 250 de milioane de euro pentru construirea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă. Totodată, avem convingerea că puterea instalată a turbinelor se poate mări, astfel încât producţia să fie sporită", a mai spus Teodor Chirica. În opinia sa, cele două reactoare vor fi finalizate în 64 de luni, iar durata lor de viaţă nu va depăşi 40 de ani.

Compania de proiect care va construi reactorele nucleare trei şi patru va emite obligaţiuni de aproiximativ 1,5 miliarde euro, a declarat, duminică, ministrul economiei şi comerţului, Varujan Vosganian.

"Vineri am semnat proiectul de hotărâre de guvern privind atragerea de investiţii la reactoarele trei şi patru.Luni îl voi depune la Cancelaria primului ministru şi la Secretariatul General al Guvernului. În două săptămâni ar urma să fie votat de Guvern", a precizat Vosganian.

Din cele 2,2 miliarde euro necesare construcţiei celor două reactoare, aproximativ 700 milioane euro vor fi acoperite de investitorii cooptaţi, iar restul de aproximativ 1,5 miliarde euro vor fi obţinuţi printr-o emisiune de obligaţiuni a companiei de proiect, a explicat ministrul de resort. Potrivit lui Vosganian, 30% din capitalul social al companiei de proiect, circa 700 milioane euro, vor fi împărţite între investitori. În opinia ministrului, toate companiile investitoare vor trebui să aibă ratinguri foarte bune.

"Construcţia reactoarelor trei şi patru va începe cel mai probabil în 2008 pentru că emisiunea de obligaţiuni va dura cel puţin şase luni", a punctat ministrul. El a explicat că intrarea în funcţiune a reactoarelor este programată pentru 2014, an în care producţia de energie electrică a României ar trebui să fie asigurată în proporţie de 28-30% din sursă nucleară. Recuperarea banilor investiţi de către societăţile implicate în compania de proiect se va face prin achiziţia de energie electrică  la costuri de producţie.

Unitatea 2 de la Cernavodă va începe să producă electricitate la sfârşitul lui aprilie 2006, urmând ca în luna august, cel mai târziu în septembrie să funcţioneze la întreaga capacitate, potrivit oficialului Ministerului Economiei şi Comerţului

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite