Păi, avem pe de o parte USL, format de‑acum din patru formațiuni politice (două mari și două mici...urma ceva cu rândunici). Două de stânga, PSD și UNPR, chiar dacă nu se știe prea bine ce fel de stânga reprezintă ele în comparație, să zicem, cu partide similare din vestul Europei și, cu atât mai puțin, care este diferența dintre ele, ca doctrină, mod de organizare, scopuri imediat urmărite. Cu atât mai mult cu cât UNPR este sânge din sângele PSD. Ce îi împiedică să se reunească?? A doua parte distinctă a USL, adică ACD (Alianța de Centru‑Dreapta), este și mai enigmatică. Despre PNL nu mai știi exact dacă este de dreapta, de centru‑dreapta sau de centru cu înclinații de stânga. Mai ales că este partidul care și‑a deschis cel mai larg porțile și brațele, adunând la sânul său pribegi dinspre toate azimuturile așa‑zis politice și care s‑au pripășit pe lângă „biserica liberală“, fără măcar de a fi spovediți, împărtășiți și botezați. Despre partenerul zis minuscul al PNL‑ului, adică PC, este, prin liderul său fondator și imperiul său de media, poate cel mai influent actor nu doar din ACD, ci din întregul USL. Cu o mică exagerare, s‑ar putea spune că PC se conduce după principiul „ubi bene, ibi patria“, când la FDSN‑PDSR‑PSD, când la liberali, dar oricum într‑un vagonet care este atașat întotdeauna la acea locomotivă care ajunge, cu siguranță, în depoul numit Parlament.
De partea cealaltă se află recent înregistrata Alianță România Dreaptă. În urmă cu ceva ani, atunci când a apărut „manifestul dreptei“ al UFD (Uniunea Forțelor de Dreapta), ceva mai închegată doctrinar, mi‑am permis să scriu un editorial intitulat: „Cât de drept este manifestul dreptei?“ Acum, întorcând oarecum jocul de cuvinte, m‑aș întreba: cât de dreapta este Alianța Dreaptă? Bănui că, dacă în componența acestei alianțe intră PDL, PNȚCD, partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu și Partidul Noua Republică al lui Mihai Neamțu, ca de altfel și Fundația Creștin‑Democrată a dlui Papahagi, atunci entitatea ARD trebuie să fie ceva mult mai mult decât entitatea PDL. Este cert că singura componentă a acestei alianțe care are structuri în teritoriu, care are (atâți câți i‑au mai rămas) președinți de consilii județene, primari de municipii reședință de județ, de orașe și comune este Partidul Democrat Liberal și, poate, rătăcit pe‑aici, pe colea, prin Ardeal, să nu mai fi rămas vreun țărănist. În rest, celelalte două partide nici n‑au avut cum să participe la alegerile locale din 2012, darămite la cele din 1996 sau măcar din 2008. Practic, aceste partide nici n‑au intrat în conștiința publicului, nu se știe că ele s‑au născut și au fost botezate. Liderii lor, mai ales Mihai Răzvan Ungureanu, au oarece notorietate și chiar captează interesul și încrederea unei părți a populației. Aștept, cu o firească ispitire de curiozitate, să văd cu ce vine nou pe piață ARD. Ce vrea să facă, ce vrea să dărâme (în afară de guvernarea USL) și de ce zidiri vrea să se apuce.
Împărtășesc poziția unor lideri ai actualei opoziții că este nevoie de o alternativă. Categoric, da! Dar nu doar de o alternativă la modul de a face politică și de a guverna al USL, ci o alternativă și la modul în care a guvernat PDL, o alternativă la tot ceea ce a făcut și cum a făcut clasa politică românească în întregimea ei, din 1990 și până acum.
În general, eu nu dau nici o șansă ARD de a cuceri acum, în 2012, piața politică. Cei 22 de ani scurși din 1989 mie îmi arată că în jocul politic intră alianțele, mai ales între multe partide noi, și, eventual, unul mai mare nu validează principiul aritmetic al adunării: în cazul de față, 3% plus 3% plus 2% plus 20% nu fac și nu vor face 28%. Se validează în cel mai bun caz principiul înmulțirii cu unu a celui mai mare procent, adică 20% × 1 = 20%. Am zis în cel mai bun caz, pentru că PDL va trebui să cedeze câteva locuri în puținele sale redute încă posibil căștigătoare unor reprezentanți ai partenerilor mici numeric, care – în colegii unde eventual un pedelist mai cunoscut ar avea mai multe șanse de câștig în raport cu un om chiar foarte valoros și de perspectivă, dar care nu prea e știut de electorii din colegiu, valoarea lui reală nu le spune nimic – vor „aparatul“, militanții care sunt aproape în exclusivitate pedeliști nu vor fi dispuși să‑și „dea sufletul“ pentru un candidat pe care nu‑l simt al lor sau de‑al lor. Politica o fi un joc, dar e un joc pentru adulți.
