Numărul de reclamaţii primite de ANPC contra băncilor a crescut simţitor
Publicat la 13.11.2008, 19:25:27
Reclamaţiile făcute la ANPC cu privire la majorarea dobânzii de către bănci sunt impărţite în 2 categorii.Prima categorie cuprinde consumatorii care reclamă majorarea dobânzilor şi comisioanelor fără să fie notificaţi în prealabil. A doua categorie cuprinde persoanele care au primit notificarea, dar fac reclamaţii pentru că banca a decis unilateral să facă această majorare.
"Foarte mulţi consumatori reclamă această mărire a costurilor pentru că ei au acea clauză în contract prin care banca îşi rezervă dreptul de a modifica dobânda sau comisioanele, în funcţie de evoluţia pieţei financiare. Noi considerăm această clauză abuzivă", a declarat Irina Vasile, şef serviciu ANPC.
O clauză contractuală este considerată abuzivă de către ANPC în următoarele condiţii:
"Noi considerăm în primul rând faptul că o clauză este menţionată într-un contract pe care consumatorul nu-l poate negocia, 2 dacă se creează dezechilibru ,adică banca poate modifica oricând costurile acelui credit, iar consumatorul nu a putut negocia această clauză, deci e clar în favoarea băncii, 3- au avut astfel de procese foşti colegi de-ai noştri în ţară şi le-au câştigat. Chiar anul trecut am avut o situaţie de genul ăsta care a fost câştigată", a mai adăugat Irina Vasile.
Pentru consumatorii care fac reclamaţii, ANPC înaintează contractele împreună cu un proces verbal de constatare la instanţă. Numai instanţa decide dacă acea clauză este abuzivă sau nu şi dacă trebuie eliminată din contract, susţine Irina vasile. Ea a precizat că, în ultima perioadă, a crescut simţitor numărul de reclamaţii primite de Autoritatea Naţională a Protecţiei Consumatorului.
"În ultimele 2 săptămâni pot să spun că primim între 50 şi 100 de reclamaţii pe zi, cam asta ar fi media", a încheiat Irina Vasile.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
