Peste 400 de şcoli private în sistemul şcolar din România şi aproape 8.000 de elevi. Acesta este rezultatul unei statistici realizate de Ministerul Educatiei. Cererea înregistrează o rată anuală de creştere de aproape 20%.
Reprezentanţii acestor şcoli spun că au elevi de toate naţionalităţile, majoritatea copii ai oamenilor de afaceri stabiliţi în România. De aceea, există şi posibilitatea predării unor cursuri în limba lor maternă. "Pe lângă limba oficială de predare, engleza, oferim şi limba maternă, românii fac română, turcii-turcă, arabii-arabă, grecii-greacă", a spus directorul Cambridge School of Bucharest, Nassar Nassar.
În afara programei obligatorii, elevii iau lecţii de pian sau de balet în schimbul unor preţuri pe măsură. "Anul acesta a fost la grădiniţă, dacă vorbim de toate serviciile, taxa şcolară, plus transport, uniformă se ajunge la 3300 de euro şi la şcoală la 5500 euro", a mai spus Nassar.
Rezultatele şcolare sunt comparabile cu cele de la stat. De exemplu, gradul de promovabilitate la bacalaureat a depăşit 80 la sută la stat şi a fost de peste 70% în sistemul privat.
Numărul elevilor din şcolile private creşte anual cu 20%
Publicat la 10.03.2008, 18:19:06
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
