Prăbuşirea Frontier Airlines Holdings pe 11 aprilie a urmat falimentului altor trei operatori naţionali, dar şi unor companii din domeniul alimentar şi de retail. Specialiştii avertizează că trebuie să ne aştptăm la tot mai multe astfel de situaţii pe măsură de gradul de îndatore creşte, iar tot mai multe companii se găsesc în incapacitate de plată.
Valoarea obligaţiunilor corporative riscante a ajuns în aprilie la 206 miliarde de dolari de la 4,4 miliarde în martie 2007, conform datelor băncii de investiţii Meryill Lynch. Mai mult, ponderea creditelor cu grad ridicat de risc în totalul împrumuturilor acordate de bănci a ajuns la 16%, la sfârşitul lunii martie, cel mai ridicat nivel din 1997 încoace. Această situaţie îngrijorătoare a fost cauzată, spun analiştii, de uşurinţa cu care au fost acordate creditele în trecut.
Pe măsură ce dobânzile au crescut costurile acestora au devenit tot mai greu de suportat de populaţie şi mai ales de firmele mici care s-au aventurat să le folosească pentru finanţarea expansiunii. Analiştii sunt de părere că falimentul unei companii nu este un semn al slăbirii economiei, ci un efect al acestui fenomen, ca urmare a problemelor de folosire a resurselor. În acest context, oamenii trebuie să înceapă să-şi caute noi locuri de muncă, unii dintre ei au chiar nevoie de consiliere psihologică pentru a-şi putea reveni după ce afacerea lor a dat faliment.
Tentaculele crizei subpime s-au extins în special în rândul agenţiilor imobiliare şi al constructorilor de case, iar specialiştii care studiază fenomenul spun că falimentele în rândul acestor companii sunt abia la început. Asta pentru că este practic imposibil ca aceste firme să poată să primească o refinanţare şi să se pună pe picioare.
Printre cei care nu au reuşit să scape de prăpastia generată de subprime se numără constructorul Tousa din Hollywood sau transportatorul de mobilă Sirva din Westmont, Illinois.
Şi dacă asta nu era de ajuns, preţul record al petrolului, deci scumpirea puternică a carburanţilor, a determinat falimenul unor companii aeriene. Există zvonuri care spun că Virgin America, transportatorul aerian deţinut de miliardarul englez Richard Branson, va fi printre următorii care vor cădea, după ce a afişat o pierdere de aproape 35 de milioane de dolari în primul trimestru din acest an.
Numărul falimentelor creşte în SUA ca urmare a crizei financiare
Publicat la 16.04.2008, 05:09:27
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
