"Localităţi fără energie electrică sunt 26 în şapte judeţe: Buzău - 7; Brăila - 4; Vrancea - 5; Harghita - 3; Bacău - 2; Vaslui - o localitate; Neamţ - 4", a detaliat Chiper.
El a spus că nu există autovehicule blocate în trafic, ci doar unele oprite pentru a le proteja de posibile înzăpeziri pe traseu.
Circulaţia rutieră pe 18 drumuri naţionale din est, majoritatea din judeţul Vrancea, este întreruptă vineri seară din cauza zăpezii şi a viscolului, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR)
Potrivit datelor centralizate la 21.30, sunt închise pe anumite tronsoane DN22 Râmnicu Sărat - Băile (judeţul Buzău), DN23A Gologanu - Focşani(Vrancea), DN23B Măicăneşti - Ciorăşti (Vrancea), DN2N Bogza - Dumbrăveni (Vrancea), DN11A Bârlad (Vaslui) - Podul Turcului (Bacău) - Adjud (Vrancea), DN24D Bârlad (Vaslui) - Tuluceşti (Galaţi), DN26 Murgeni (Vaslui) - limită judeţul Galaţi, DE581 Tecuci (Galaţi) - Tişiţa (Vrancea), DN25A Fundeni (Galaţi ) - Focşani (Vrancea), DN2 Tişiţa - Adjud (Vrancea), DN23 Focşani - Năneşti (Vrancea), DN24 Tişiţa (Vrancea) - limita cu judeţul Galaţi, DN2L Tişiţa - Panciu (Vrancea), DN24A Murgeni - Huşi (Vaslui), DN24 Bârlad - Crasna (Vaslui), DN2F Vaslui - limita cu judeţul Bacău, DN 24B Huşi - Albiţa (Vaslui) şi DN 2M Focşani - Odobeşti (Vrancea).
Tot din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, traficul greu este restricţionat pe mai multe drumuri din Moldova. Astfel, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu au voie să circule pe DN2 Obrejiţa - Tişiţa (judeţul Vrancea), DN23 Năneşti - Măicăneşti (Vrancea) şi DN28A Paşcani - Motca (Iaşi).
De asemenea, pe DN24 Bârlad - Iaşi, DN24A Bârlad - Murgeni (judeţul Vaslui), DN24B Crasna - Albiţa



