Numărul locurilor de muncă disponibile până pe 12 februarie a scăzut cu 992 faţă de săptămâna anterioară, până la 10.033, pe fondul diminuării ofertelor pentru persoanele cu studii medii, a anunţat, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Cele mai multe dintre posturile disponibile până pe 12 februarie sunt anunţate pentru municipiul Bucureşti - 1.402 şi judeţele Constanţa - 705, Dolj - 628 şi Timiş - 560.
În schimb, numeroase judeţe au anunţat puţine slujbe libere, în contextul în care companiile sunt preocupate mai degrabă să reducă numărul de angajaţi, multe dintre acestea concediind deja sute de persoane. Cele mai puţine locuri de muncă disponibile au fost înregistrate în Alba (31), Galaţi (38), Mehedinţi (44) şi Ilfov (45).
Sursa: NewsIn





