Numarul somerilor inregistrati in luna mai a fost mai mic cu 14.700 de persoane in comparatie cu perioada similara a anului trecut, potrivit datelor furnizate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca si prelucrate de Institutului National de Statistica (INS).
Datele INS arata ca efectivul somerilor la sfarsitul lunii mai 2006 era de 481.200 de persoane, din care femeile reprezentau 39,9%.
Rata somajului inregistrata in luna mai a fost de 5,5% in raport cu populatia activa civila totala, aproximativ egala cu rata somajului din luna mai a anului precedent (5,6%), conform Institutului National de Statistica.
Femeile au inregistrat o rata a somajului de 4,6%, cu 1,6 puncte procentuale mai mica decat cea inregistrata de catre persoanele de sex masculin - 6,2%.





