Reduceri peste reduceri, oferte peste oferte şi mai puţin ban peste ban! Aceasta este realitatea imobiliară pe care o trăim, o realitate în care dezvoltatorii vor să vândă, clienţii vor să cumpere, dar cel mai adesea niciunul nici altul nu are bani sau curaj să facă o tranzacţie pe fondul corecţiilor continue ale pieţei.
Cine pierde? Cine câştigă de pe urma acestei atitudini? Greu de spus! Dar cu siguranţă mulţi din cei care au vreun interes faţă de sectorul imobiliar se află acum în impas!
Studiile agenţiilor imobiliare arată că numărul tranzacţiilor a scăzut vertiginos pe parcursul ultimelor luni în comparaţie cu cifrele din anii trecuţi. Înăsprirea condiţiilor de creditare şi instabilitatea economică i-au făcut pe români să fie mai precauţi în momentul în care analizează opţiunile de achiziţie a unui locuinţe! Mai precauţi într-adevăr, dar poate la fel de dornici ca totdeauna!
"În ciuda transformărilor din ultima parte a anului trecut cererea nu s-a diminuat. S-au diminuat doar condiţiile de creditare, cererea a rămas la fel" a declarat Felicia Iordache.



