O aterizare uşoară a economiei româneşti ar conduce la o creştere a perspectivei ratingurilor Fitch
Publicat la 05.02.2008, 15:09:37
Fitch a revizuit, în 31 ianuarie, în scădere, de la 'stabilă' la 'negativă', perspectiva ratingurilor României pentru credite pe termen lung în lei şi în valută, ca urmare a adâncirii deficitului de cont curent, unul dintre cele mai mari din lume. "Dacă avem dovezi că economiile acestor ţări au o aterizare uşoară, atunci am putea modifica din nou perspectivele, înapoi la 'stabile'", a declarat Parker, cu ocazia unei conferinţe de presă.
"O aterizare uşoară este scenariul cel mai probabil, dar riscurile unei aterizări forţate s-au accentuat", a arătat analistul de la agenţia de rating, reiterând comentarii făcute săptămâna trecută când au fost coborâte perspectivele ratingurilor României, Bulgariei, Estoniei şi Letoniei.
"Am observat semne ale unei încetiniri a extinderii creditării şi o creştere a produsului intern brut (PIB) în Estonia şi Letonia, dar este prea devreme încă pentru a putea vorbi despre o aterizare uşoară", a adăugat Ed Parker.
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a coborât, totodată, în 31 ianuarie, şi perspectivele ratingurilor pentru credite pe termen lung în monedă naţională şi în valute ale Bulgariei, Estoniei şi Letoniei, notând îngrijorări privitoare la deficitul de cont curent care ar fi mai greu de finanţat, ca urmare a crizei creditelor de pe pieţele internaţionale.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
